Mă gândeam recent, de cand bolnăvesc prin casă, ce abia aştept să se termine şcoala.. Apoi, în altă sesiune de "gândire", mi-a trecut prin cap o chestie.. Ok, se termină şcoala, lua-l-ar holera pe profu ăla ăla ăla, lumânare ăluia şamd, da cu ce rămân şi unde ajung? Lăsăm în urmă banca rece de pe teren, rutina pauzei mari, acelaşi loc şi-aceiaşi oameni, chiuluri pe la Balena, şi o mulţime enooormă de amintiri, bune rele, cu ele rămânem. N-ar fi oare minunat sa imi prelungesc liceul aşa, câţiva ani? Totuşi nu cred că ar avea nici pe departe aceeaşi savoare pe care o are eterna grabă de a face aia, aia, de a ajunge la întalnire pentru că poate trebuie să trec şi p'acasă, am test, la naiba, raspunde la telefooon, hai, stai, mai repede, aşteaptă, of ceapa măsi de treabă! Bănuiesc că singura soluţie rezonabilă e să mă străduiesc să nu îmi fie frică de nimic, să trăiesc totul în aşa fel încât peste încă 16 ani să nu îmi reproşez prea multe.
CARPE DIEM!
(completări în următoarea Meditaţie)
CARPE DIEM!
(completări în următoarea Meditaţie)
Da.. da n-ar trebui sa ne luptam cu scoala ca sa vietuim. Gen.."Nu iesi din casa daca mai vad o nota proasta..:-@" - "Fuck..am 3 teste saptamana viitoare si dracu mai invata atata materie.."
RăspundețiȘtergereda Justin da' o sa ajungem la 30 de ani cand o sa ne traga sefu' suturi in dos :)) si o sa ne placa tare mult liceul, gandesc eu.. Asa ca da'le'n mama lor teste, ca oricum sunt o parte minuscula a ceea ce o sa stii dupa ce termini toata chestia asta.
RăspundețiȘtergereps: si parintii pot fi manipulati >:)